CHEESECAKE CU CAISE

Cheesecake cu caise este o noua prajitura de casa potrivita pentru zilele fierbinti, de vara. Pentru ca nu necesita coacere si este dulce-acrisoara si racoritoare. Cred ca este imperativ sa profitam de fructele estivale. Caisele sunt o sursa importanta de vitamine, minerale si fibre. Contin o mare cantitate de betacaroten, care protejeaza inima si pielea. De asemenea, au un efect usor laxativ, care previne tulburarile digestive si constipatia cronica. Combat astenia si starile depresive, iar prin prezenta licopenului contribuie la prevenirea unor tipuri de cancer, cum ar fi cel de prostata. Prin cantitatile mari de fosfor lupta impotriva insomniei si a pierderilor de memorie. Daca v-am convins de beneficiile consumului de caise, sa purcedem la gatit.

 

Cheesecake cu caise

Print Friendly, PDF & Email

Ingrediente pentru blat:

  • 150 grame nuci
  • 120 grame biscuiti (simpli sau digestivi)
  • 2 linguri cacao
  • 3 linguri miere
  • 2 linguri rom veritabil (il putem inlocui cu lapte)

Ingrediente pentru crema:

  • 250 grame mascarpone
  • 250 grame ricotta
  • 2-3 linguri zahar pudra
  • Jumatate de fiola esenta de vanilie
  • Un varf de cutit sare

Ingrediente pentru piure-ul de caise:

  • 600 grame caise (cantarite fara samburi)
  • 100 grame zahar
  • Un pachet de gelatina foi (Dr. Oetker)

1. Pregatesc o tava patrata, cu latura de 23 de cm, pe care o imbrac in folie de aluminiu.

2. Caisele taiate bucati mici, impreuna cu zaharul, le pun intr-o cratita, pe foc mic, cam 10-12 minute, amestecand din cand in cand cu o lingura de lemn. Trebuie sa dea cateva clocote, iar caisele sa se sfarame.

cheesecake cu caise 1

3. Foile de gelatina le pun in apa rece pentru cinci minute, ca sa se hidrateze. Dupa cele cinci minute le scot din apa, le storc putin in mana si le pun in piure-ul de caise fierbinte, ca sa se dizolve. Amestec bine si las sa se raceasca.

4. Pun toate ingredientele pentru blat in vasul robotului de bucatarie. Mixez la viteza mare, cam 2 minute, pana se maruntesc bine nucile si biscuitii si compozitia se leaga. Rastorn pasta rezultata in tava si o presez pe fundul acesteia, intr-un strat cat mai omogen. Pun tava cu blatul la frigider, pana pregatesc crema.

cheesecake cu caise 2

5. Pentru crema, amestec cu telul ricotta, mascarpone, zaharul pudra, sarea si esenta de vanilie, pana se omogenizeaza.

cheesecake cu caise 3

6. Torn crema peste blat, nivelez.

7. Peste crema pun piure-ul de caise racit la temperatura camerei. Dau totul la frigider pentru 2-3 ore, ca sa se intareasca stratul de caise si sa se poata taia.

cheesecake cu caise 4 cheesecake cu caise 5

Sper sa va placa!

cheesecake cu caise 6

Reteta in imagini :

Cheesecake cu caise

No Comments Yet.

Leave a Reply