PRĂJITURĂ CU CARTOFI DULCI

Cartofii dulci sunt o curiozitate apărută în ultimii ani prin magazinele românești. Sunt sigură că mulți dintre noi ne-am întrebat, cel puțin o dată, ce se poate face cu ei. Pentru că sunt într-adevăr dulci, sunt foarte potriviți pentru o prăjitură. Dacă nu sunteți convinși, dați o șansă rețetei care urmează. O să vă surprindă plăcut, vă asigur.

Blatul este fraged, își păstrează bine umiditatea, tocmai datorită cartofului, iar în combinație cu crema acrișoară, cu aromă de lime, prăjitura este o revelație.

Dacă totuși sunteți sceptici, puteți înlocui cartofii cu morcovi, exact în aceeași cantitate, pentru o variantă mai românească…

 

Timp de preparare: 25-30 minute
Timp de coacere: 30-35 minute
Grad de dificultate: ușor

Prajitura cu cartofi dulci

Print Friendly, PDF & Email

Ingrediente pentru blat:

  • 350 grame cartofi dulci, răzuiți (aprox. un cartof mare sau doi mici)
  • 200 grame zahăr + 2 linguri
  • 3 ouă
  • 100 ml ulei
  • 225 grame făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • O linguriță scorțișoară
  • Un vârf de cuțit sare

Ingrediente pentru cremă:

  • 2 bucăți lime (sau o lămâie mare), zeamă + coajă
  • 175 grame unt (82% grăsime) la temperatura camerei
  • 200 grame cremă de brânză (tip Philadelphia)
  • 150 grame zahăr pudră
  • Un vârf de cuțit sare

 

Curățăm, spălăm și răzuim cartofii dulci pe răzătoarea mare. Pentru o aromă mai bogată, caramelizăm două linguri de zahăr într-o tigaie mare, pe foc mediu, fără să amestecăm, până devine lichid și capătă o culoare arămie. Punem cartofii rași peste zahărul caramelizat și amestecăm cu o lingură de lemn, la foc mic, încă 1-2 minute, până se
dizolvă caramelul. Lăsăm la răcit.

prajitura cu cartofi dulci 1 prajitura cu cartofi dulci 2 prajitura cu cartofi dulci 3


Între timp aprindem cuptorul la 180 de grade, adică la foc mediu. Pregătim o formă de tort cu diametrul de 24 cm, cu pereți detașabili, pe fundul căreia punem hârtie de copt.


Într-un bol mare, amestecăm cu o lingură de lemn restul ingredientelor pentru blat, adică ouăle, zahărul, uleiul, sarea, făina cernută, praful de copt și scorțișoara. Adăugăm cartofii caramelizați răcoriți, omogenizăm, apoi turnăm compoziția în tavă. Nivelăm și dăm la cuptor pentru 30-35 de minute, până se rumenește iar o scobitoare introdusă în mijloc iese curată.

prajitura cu cartofi dulci 4


După ce s-a copt, scoatem blatul din formă și îl lăsăm să se răcească pe un grătar, sau pe un fund de lemn.

prajitura cu cartofi dulci 5

Cât se răcește blatul avem timp să pregătim și crema. Recomandarea mea este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei și să facem crema cu mixerul, pentru că se amestecă mai bine și este mai fină.

Așadar, mixăm mai întâi untul cu crema de brânză, timp de un minut, adăugăm zahărul pudră și coaja de lime, mixăm din nou, iar la final punem și zeama de lime, omogenizăm și crema e gata. O dăm la frigider până se răcește complet blatul.

prajitura cu cartofi dulci 6


Odată răcit blatul, îl tăiem în două, pe orizontală. Așezăm o jumătate de blat pe platou și îl ungem cu jumătate din cantitatea de cremă, punem deasupra cealaltă bucată de blat și ungem cu restul de cremă. Putem decora cu migdale prăjite, sau nuci, sau coajă de lime.

prajitura cu cartofi dulci 7 prajitura cu cartofi dulci 8

Poftă maximă vă doresc!

prajitura cu cartofi dulci 9

Reteta in imagini :

Prajitura cu cartofi dulci

prajitura cu cartofi dulci 1 prajitura cu cartofi dulci 2 prajitura cu cartofi dulci 3 prajitura cu cartofi dulci 4 prajitura cu cartofi dulci 5 prajitura cu cartofi dulci 6 prajitura cu cartofi dulci 7 prajitura cu cartofi dulci 8 prajitura cu cartofi dulci 9

No Comments Yet.

Leave a Reply